Oameni

La Primark ne dedicăm să sprijinim mijloacele de trai ale oamenilor care ne produc hainele. Fără ei nu am fi unde suntem astăzi, și luăm foarte în serios responsabilitățile față de ei. Iată cum folosim puterea afacerii noastre să facem acest lucru…
Oamenii Primark și lucrătorii de producție într-o fabrică

Cum lucrăm cu furnizorii Primark

Lucrăm cu furnizorii, fabricile și fermierii prin intermediul Primark Sustainable Cotton Programme (PSCP) din întreaga lume pentru a crea produse pe care clienții noștri le iubesc. De fiecare dată când acceptăm un nou furnizor Primark ei trebuie să se dedice să întrunească standardele recunoscute internațional stabilite în Codul nostru de conduită. Lucrăm îndeaproape cu furnizorii noștri și cu fabricile lor și întotdeauna revenim cel puțin o dată pe an ca să ne asigurăm că standardele noastre sunt menținute. De fapt, echipa noastră de pe teren efectuează aproximativ 3.000 de inspecții anual ca să se asigure că orele, salariile și drepturile lucrătorilor sunt protejate.

Am investit în programele de instruire de mulți ani pentru a ne sprijini atât lucrătorii din fabrici cât și fermierii PSCP. Aceste programe sunt menite să ofere oamenilor atât oportunitatea de a-și dezvolta abilitățile la locul de muncă, cât și să se concentreze pe sănătatea lor fizică și mentală și pe bunăstarea lor. Citește mai departe pentru a afla mai multe…

Știai?

Angajăm 130 de localnici în Ethical Trade și în echipa de Durabilitate a Mediului. Vizitează fiecare fabrică cu care lucrăm de cel puțin o dată pe an pentru a efectua audituri față în față, oferind totodată instruire pentru personalul și lucrătorii fabricilor.


Programul India Worker Empowerment (IWEP) a început în India de Sud ca o suită de proiecte menite să se adreseze nevoilor lucrătorilor de confecții vulnerabili, în special femei și lucrători migranți din Taipur și din împrejurimi. S-a lansat cu My Life în 2017 și e în creștere încă de atunci. Acum e format din My Space, My Journey și PASS, care au evoluat pentru a se adresa nevoilor lucrătorilor pe o gamă vastă de subiecte.

My Life în India de Sud, implementată cu ONG-ul internațional Women Win și ONG-ul local Naz Foundations, sprijină fabricile pentru formarea lucrătorilor vulnerabili în ceea ce privește abilitățile de viață de bază inclusiv a sănătății și a siguranței la locul de muncă, drepturi și responsabilități, comunicare și muncă în echipă. Formarea se adresează în mod special lucrătorilor vulnerabili și este oferită printr-o abordare „bazată pe joc”, care folosește activități interactive pentru a-i ajuta pe lucrători să se implice și să învețe. Conducerea fabricii a recunoscut de asemenea impactul pozitiv asupra mediului fabricii.

În 2018 am lucrat împreună cu partenerii noștri pentru a extinde și mai mult proiectul lansând un modul „Instruiește Instructorii”, prin care fiecare dintre fabricile participante nominaliza câțiva angajați care să fie instruiți să devină „Instructorii My Life”. În prezent, lucrăm pentru a relansa proiectul după ce carantinele din timpul Covidului au împiedicat orice fel de instruire față în față. Am lucrat împreună cu partenerii și fabricile noastre pentru a organiza instruiri online și activități în persoană care pot acomoda cerințele distanțării sociale.

My Space, este implementat în parteneriat cu Colegiul Medical St John. A fost înființat pentru a oferi sprijin practic sănătății mintale a lucrătorilor. Proiectul include răspândirea gradului de conștientizare și reducerea stigmatizării legate de abordarea problemelor de sănătate mintală la locul de muncă. Proiectul stabilește servicii de consiliere de bază în fabrici prin instruirea personalului selectat din fabrică de către profesioniști medicali de la St John și colaborarea cu lucrătorii și managerii pentru a reduce stigmatizarea vorbirii despre sănătatea mintală. Urmărim în mod regulat echipele locale pentru a monitoriza și discuta progresul. Numeroși lucrători au fost susținuți într-o varietate de probleme.

În 2020 am introdus un modul de instruire pentru consilierii de la locul de muncă despre hărțuirea sexuală. Fabricile sunt ulterior încurajate să numească acești consilieri instruiți în cadrul Comitetelor lor Interne de Reclamații – mecanismul formal care abordează cazurile de hărțuire sexuală de la locul de muncă în India.

În timpul pandemiei de COVID-19 consilierii, conducerea și personalul de la Resurse Umane din fabrici au continuat să folosească rețelele My Space pentru a sprijini lucrătorii în comunitatea lor. Au ajutat la răspândirea gradului de conștientizare cu privire la măsurile de precauție COVID-19 și au oferit sprijin general pentru sănătatea mintală.

Inițiat în 2019, programul PASS oferă educație și sprijin practic pentru a ajuta lucrătorii indieni din confecții din Tirupur și din împrejurimi să acceseze sprijinul guvernamental la care au dreptul, în ceea ce privește Employees Provident Fund (EPF) și schema de sănătate a Employees State Insurance(ESI). Organizatorii comunitari instruiesc voluntari în comunitatea locală, care apoi ajută lucrătorii să se înscrie și să profite de avantajul schemei.

Proiectul a avut succes în a-i ajuta pe lucrători să-și acceseze avantajele siguranței sociale. A ajutat un lucrător să aplice la schema Employee State Insurance pentru tratament medical în urma unui accident la locul de muncă și a sprijinit un altul să obțină acces la drepturile lui ESI și EPF, care fuseseră reținute de erori administrative. Organizatorii comunitari, de asemenea, adună informații pentru a susține eforturile de promovare ale SAVE cu guvernul și alte părți interesate. PASS construiește pe baza programului nostru anterior Worker Education Groups cu SAVE care a început în 2010.

În 2019, pornind de la experiența pozitivă din sudul Indiei, am lucrat cu ONG-ul internațional Women Win și cu ONG-ul local Girl Determined pentru a aduce proiectul My Life în Myanmar. Atât dezvoltările politice în Myanmar cât și impactul pandemiei de pe durata Covid-19 au creat provocări semnificative pentru derularea proiectului. Ca și rezultat, proiectul a fost orientat pentru a susține actuali și foști lucrători în fabrici și pentru a ajuta la abordarea violenței bazate pe gen (GBV) și a hărțuirii din viața și comunitatea lor. My Life a oferit femeilor șansa de a învăța mai multe despre adresarea GBV în prezent și în viitor. Există planuri de a-i angaja pe cei care au fost instruiți prin intermediul proiectului ca și „Facilitatori GBV” pentru a ajuta fabricile să dezvolte strategii eficiente pentru a preveni și adresa mai bine GBV.

Am lucrat cu Impactt și Women Win, susținute de finanțare de la Instituția pentru lanțurile de aprovizionare vulnerabile a Oficiului de Externe, Commonwealth și de Dezvoltare a Regatului Unit, pentru a proiecta și implementa acest proiect. Programul s-a adresat impactului pandemiei din timpul COVID-19 asupra lucrătorilor cu venituri mici și cei vulnerabili din lanțurile globale de aprovizionare. Scopul său a fost să abordeze provocările imediate și pe termen lung legate de susținerea ocupării forței de muncă, a mijloacelor de trai și a veniturilor lucrătorilor din sectorul de confecții din Myanmar. Acest program inovator a oferit transferuri de numerar condiționate lucrătorilor, plus instruire la nivel de fabrică și sprijin pentru organizațiile comunitare, pentru a ajuta la abordarea problemelor de gen cu care se confruntă femeile care lucrează. Din păcate, proiectul s-a încheiat devreme datorită impactului evenimentelor din Myanmar asupra finanțării guvernului Regatului Unit. Dar am învățat foarte multe din acest proiect și experiența a fost împărtășită la o serie de evenimente la nivel de industrie găzduite de Facilitatea lanțurilor de aprovizionare vulnerabile.

Sudokkho a fost un proiect britanic și elvețian finanțat de guvern și este un exemplu al modului în care susținem progresul în carieră pentru lucrători, în mod special pentru femei, în lanțul nostru de distribuție. Printr-un sistem de instruire tehnică structurat și intern fabricile sunt susținute pentru a pregăti mai bine operatorii de mașini de cusut, noi și existenți. Majoritatea lucrătorilor care s-au pregătit în cadrul acestui proiect, dintre care multe au fost femei, devin eligibili pentru promovare și mărire de salariu. Asta înseamnă că lucrătorii implicați în program, dintre care multe sunt femei, învață noi abilități care le sporesc potențialul de câștig. Per total proiectul a susținut traiul a 16.000 de lucrători prin a-i ajuta să-și dezvolte abilitățile tehnice la locul de muncă, încă din 2016 de când a început.

În 2021 în parteneriat cu Microfinance Opportunities, un ONG cu sediul în SUA, și Rețeaua din Asia de Sud la Economic Modeling (SANEM), partenerul lor local din Bangladesh, am înființat acest proiect care vizează întărirea vocii lucrătorilor prin înțelegerea opiniilor și experiențelor lor la locul de muncă. Proiectul a fost modelat în proiectul Garment Worker Diaries în Bangladesh.
Am stabilit un număr de 400 de lucrători în diferite fabrici din lanțul nostru de aprovizionare. Toți au fost recrutați prin intermediul rețelelor comunitare și plătiți pentru timpul petrecut în proiect. Le-am pus repetat un set de întrebări pe o perioadă definită de timp, pentru a ne permite să le înțelegem opiniile referitoare la sănătate și siguranța la locul de muncă, salarii, bonusuri și economie.

În Bangladesh e o cerință legală ca fabricile să aibă un comitet de participare a lucrătorilor, dar aceste comitete nu sunt de multe ori foarte eficiente.
Programul Social Dialogue al Ethical Trading Initiative care a început în 2016, întărește abilitatea lucrătorilor de a se alătura comitetelor și ajută conducerea fabricilor să conducă aceste comitete în mod eficient și în conformitate cu legea.

Programul instruiește lucrători și conducători aleși asupra aspectelor cheie de a fi membru al comitetului și asupra problemelor cum ar fi înțelegerea legislației muncii, gestionarea plângerilor, rezolvarea problemelor, proceduri formale de întâlnire, comunicarea eficientă și hărțuirea sexuală.

Există, de asemenea, și un curs conceput special pentru femeile membre ale comitetului. Acesta acoperă probleme precum indemnizația, hărțuirea sexuală și discriminarea salarială, cât și dezvoltarea abilităților fine inclusiv vorbirea și comunicarea în public. Este totodată o șansă ca femeile să discute despre siguranța la locul de muncă și în naveta lor zilnică. Multe dintre femeile care iau parte la instruire raportează că acesta le îmbunătățește încrederea de a gestiona conflictele la locul de muncă și acasă.

Programul Promising Futures, implementat de Carnstone pentru lucrătorii din China în 2018, are ca scop să sporească gradul de conștientizare și înțelegere a sistemului complex de asigurări sociale al Chinei în rândul lucrătorilor și a conducerii fabricii. De asemenea, îi susține în a-și accesa asigurarea socială. Proiectul folosește WeChat, o platformă social media și materiale de pe internet, pentru a crește gradul de conștientizare și a răspândi informații. Resursele online includ o dramă educațională și un site web care oferă informații si îndrumări practice privind asigurările sociale în 13 provincii din China care au fabrici ce aprovizionează Primark. Finanțăm de asemenea mai mult conținut web pentru a furniza informații despre provincii suplimentare în China unde procedurile de siguranță socială pot diferi.

Lansată ca pilot în 2018, aplicația noastră China CIQ Worker este concepută pentru a înțelege practicile de resurse umane, a îmbunătăți comunicarea și a spori gradul de conștientizare cu privire la drepturile lucrătorilor. Programul pilot a avut ca rezultat transparența îmbunătățită a practicilor de resurse umane, comunicarea mai bună între conducere și lucrători și conștientizarea sporită cu privire la drepturile lucrătorului. Aplicația mai oferă și o funcție pentru ca lucrătorii să adreseze plângeri. Pentru a ne asigura că nemulțumirile sunt adresate corespunzător sprijinim fabricile în a implementa sisteme și procese de management adecvate pentru a gestiona și rezolva plângerile.

Am ajutat la înființarea Cluburilor de Învățare a Lucrătorilor în fabrici pentru a educa lucrătorii cu privire la problemele SSM (Sănătatea și Siguranța la locul de muncă), drepturile de bază ale muncii și abilități de viață. Cluburile sunt conduse de Campioni Lucrători, care participă la un curs de instruire de două zile pentru a dobândi abilitățile de a conduce cluburile în mod eficient și de a răspândi gradul de conștientizare și de cunoștință despre SSM.

Campionii Lucrători împărtășesc materiale de învățare prin WeChat pentru a susține învățarea de la egal la egal. Deși nu este un proiect SSM specific femeilor, dezvoltatorii au făcut eforturi suplimentare de a incorpora considerații privind egalitatea de gen în context. Acesta acoperă preocupările specifice ale lucrătoarelor privind discriminarea de gen, hărțuirea sexuală și protecția drepturilor femeilor în muncă. Informații despre SSM și restricțiile de la locul de muncă pentru lucrătoare sunt incluse în modulele de învățare.

Suntem un partener membru al programului ILO Better Work, care operează în țări principale de aprovizionare. El efectuează monitorizări ale site-urilor și ajută la instruirea conducerii și a lucrătorilor cu privire la prevenirea și abordarea hărțuirii sexuale pentru lucrători, managerilor de mijloc și supervizorilor.
Înființarea de comitete la nivel de fabrică pentru a susține comunicarea între conducere și lucrători e în mijlocul programului Better Work. Pentru a se asigura că vocile femeilor sunt auzite, ele sunt încurajate cu tărie să se alăture acestor comitete și cel puțin jumătate dintre membri trebuie să fie femei. Un proiect specific a fost dezvoltat pentru a ajuta lucrătoarele să facă față la locul de muncă și să dezvolte abilități de conducere. Programul a sprijinit femeile să învingă rezistența membrilor familiei de a se alătura comitetelor de fabrică.

STOP are ca țel să abordeze hărțuirea sexuală și violența de gen la locul de muncă. Proiectul care a început în 2019, oferă sprijin și instruire pentru a ajuta fabricile să stabilească și să mențină mecanisme eficace la locul de muncă pentru a preveni și a răspunde la hărțuirea sexuală. Poți afla mai multe despre acest proiect în secțiunile Violență de Gen și Hărțuire Sexuală.