primark.comCariere
Logo Primark
Primark

ȘTIRI CORPORATIVE

Primark Va Deschide Al Doilea Magazin În Afi Cotroceni Pe 20 Iunie

Primark, retailerul internațional de modă, a anunțat astăzi data deschiderii celui de-al doilea magazin din România. Mult-așteptatul magazin, situat în AFI Cotroceni, București, se va deschide pentru clienți marți, 20 iunie, la ora 10.00, tocmai la timp pentru începerea sezonului estival.

Cel de-al doilea magazin Primark din România se va deschide în București în această vară, la doar șase luni de la intrarea mărcii pe piață
Peste 250 de locuri de muncă vor fi create pentru economia locală

Primark, retailerul internațional de modă, a anunțat astăzi data deschiderii celui de-al doilea magazin din România. Mult-așteptatul magazin, situat în AFI Cotroceni, București, se va deschide pentru clienți marți, 20 iunie, la ora 10.00, tocmai la timp pentru începerea sezonului estival. Inaugurarea vine la doar șase luni de la intrarea mărcii în România cu primul său magazin din centrul comercial ParkLake și marchează un moment important pentru Primark, într-o perioadă în care retailerul își continuă planurile ambițioase de expansiune în Europa Centrală și de Est, dar și pe alte piețe-cheie: Polonia, Republica Cehă, Slovenia și în curând Slovacia, unde urmează să se lanseze. 

Noul magazin va crea peste 250 de locuri de muncă pentru economia locală din București, iar o serie de locuri de muncă cu jumătate sau normă întreagă sunt încă disponibile, inclusiv posturi de asistent retail la Primark, dar şi posturi de conducere. Mai multe informații sunt disponibile aici: https://ro.cariera.primark.com/retail. 

Primark AFI Cotroceni se va întinde pe o suprafață de 3.200 de metri pătrați la primul etaj al centrului comercial și va aduce clienților formula unică a Primark, cu cele mai noi tendințe și produse esențiale de zi cu zi, la prețuri foarte avantajoase. Cumpărătorii vor găsi cele mai noi colecții de vară, inclusiv costume de baie, îmbrăcăminte de plajă și rochii, precum și multe alte produse din gama de îmbrăcăminte pentru femei, bărbați, copii, articole pentru casă, frumusețe și accesorii. De asemenea, în magazin va fi prezentă și eticheta Primark Cares, în continuă creștere. Deja 50% din hainele Primark sunt realizate folosind materiale reciclate sau materiale provenite din surse mai durabile, ca parte a ambiției retailerului de a se asigura că moda mai durabilă este accesibilă tuturor. De asemenea, marca a lansat recent prima sa gamă de produse circulare, concepută conform unui nou standard de produse circulare, care se bazează pe principiile stabilite de Fundația Ellen MacArthur.

Primark a numit-o pe Cătălina Gnevnoi în funcția de manager al magazinului din AFI Cotroceni. Având o experiență vastă în retailul de modă, aceasta va coordona întreaga logistică a magazinului și echipele de asistenți de retail pentru a crea cea mai bună experiență de cumpărături posibilă pentru clienți.

Maciej Podwojski, Director Europa Centrală şi de Est, Primark a declarat: „Suntem încântați să adăugăm un nou magazin Primark pe harta modei din București. Această inaugurare este foarte așteptată, ca urmare a răspunsului fantastic pe care l-am avut din partea clienților la prima noastră deschidere de acum șase luni. Suntem foarte încântați să ne deschidem porțile luna viitoare și să ne cunoaștem noii clienți din AFI Cotroceni. Fie că este vorba de produse esențiale de zi cu zi sau de tendințele modei de vară, suntem convinși că le va plăcea oferta noastră.”

Sorin Scîntei, Director General AFI Cotroceni, a adăugat: „Deschiderea magazinului Primark în AFI Cotroceni este un pas strategic important în consolidarea  portofoliului de branduri și oferirea unui mix bun de produse clienților noștri.  Primark aduce o experiență de shopping completă, iar magazinul va reprezenta cu siguranță o destinație pentru iubitorii brandului." 

Europa Centrală și de Est (ECE) este o zonă de creștere importantă pentru Primark. Retailerul are în prezent un magazin în România și Slovenia, două magazine în Republica Cehă și patru magazine în Polonia, urmând să deschidă alte două magazine în Polonia în acest an, în Magnolia Park, Wrocław și în Manufaktura, Łódź. Planurile de expansiune ambițioase ale Primark vor duce, de asemenea, la lansarea primului său magazin în Slovacia, pe 25 mai, și în Ungaria, anul viitor, amprenta sa totală în ECE la ajungând astfel la 13 magazine pe șase piețe.

2023 © Primark Stores Limited