primark.comCariere
Logo Primark
Primark

PRIMARK CARES

Primark anunță o creștere de cinci ori a proiectului său Sustainable Cotton Programme

Primark a anunțat astăzi o expansiune semnificativă a Sustainable Cotton Programme, cu planuri de a instrui, până la sfârșitul anului 2022, mai mult de 160.000 de cultivatori independenți de bumbac cu privire la metode agricole sustenabile, în trei dintre țările sale principale de aprovizionare. Această decizie va crește numărul de fermieri înscriși în program la de peste cinci ori numărul actual. Expansiunea marchează o parte importantă a angajamentului continuu al retailerului de a micșora impactul asupra mediului și de a le oferi clienților bumbac din surse mai sustenabile la prețuri accesibile.

  • Până la finele anului 2022, 160.000 de cultivatori de bumbac vor fi instruiți pentru a folosi metode agricole mai ecologice

  • Programul se extinde pentru prima oară în China și include mii de alți fermieri din India și Pakistan, pentru a le oferi clienților Primark bumbac și mai sustenabil, urmărit de la fermă până la magazin

28 august 2019

Primark a anunțat astăzi o expansiune semnificativă a Sustainable Cotton Programme, cu planuri de a instrui, până la sfârșitul anului 2022, mai mult de 160.000 de cultivatori independenți de bumbac cu privire la metode agricole sustenabile, în trei dintre țările sale principale de aprovizionare. Această decizie va crește numărul de fermieri înscriși în program la de peste cinci ori numărul actual. Expansiunea marchează o parte importantă a angajamentului continuu al retailerului de a micșora impactul asupra mediului și de a le oferi clienților bumbac din surse mai sustenabile la prețuri accesibile.

Bumbacul este principala fibră naturală folosită pentru a fabrica multe produse Primark – de la pijamale, tricouri și blugi, la haine pentru bebeluși, așternuturi și prosoape. Adesea, bumbacul este cultivat de fermieri din comunități rurale situate în țări ca India, China și Pakistan, unde cunoștințele despre metodele agricole ecologice sunt limitate. Din anul 2013, Primark lucrează cu experții în agricultură de la CottonConnect și cu partenerii locali pentru a le instrui pe femeile-fermier din India să folosească mai puțină apă și mai puține substanțe chimice. Chiar de la începutul lanțului de aprovizionare, bumbacul poate fi urmărit direct din câmpul de bumbac, apoi pe parcursul procesului de fabricare, până la livrarea către magazinele Primark. Acest lucru oferă retailerului și clienților săi încredere completă în sursa de bumbac sustenabil folosită, în acreditările sale ecologice și în impactul pozitiv asupra mijloacelor de trai ale fermierilor.

Un mare pas înainte a fost extinderea programului în China – una dintre cele mai mari țări cultivatoare de bumbac din lume și o locație-cheie de aprovizionare pentru Primark. Primark lucrează cu CottonConnect, alături de partenerul lor de implementare Helping Cotton Farmers’ Cooperative, pentru a include în program peste 80.000 de fermieri de bumbac independenți din China. Vor fi incluși, de asemenea, și alți fermieri, femei și bărbați, în programele Primark existente din India și Pakistan, ceea ce înseamnă că, până în anul 2022, mai mult de 160.000 de fermieri vor dobândi cunoștințe și mijloace pentru a cultiva bumbacul folosind metode agricole mai naturale.

Fiecare fermier care trece prin programul de trei ani este instruit cu privire la cele mai potrivite tehnici agricole pentru terenul său, de la selectarea semințelor, semănat, gestionarea solului, apei, pesticidelor și dăunătorilor, până la cules, calitatea fibrelor, clasificarea și depozitarea bumbacului recoltat. Pe lângă reducerea la minimum a impactului asupra mediului, programul îmbunătățește într-o măsură foarte mare calitatea vieții cultivatorilor de bumbac, prin creșterea venitului, realizată prin creșterea randamentului culturilor lor de bumbac, și prin reducerea costurilor inputurilor, inclusiv a utilizării de apă, îngrășăminte chimice și pesticide. În Pakistan, unde programul a fost lansat abia anul trecut, cei care au încheiat primul lor an de instruire au înregistrat o creștere a randamentului de 11,2% și o reducere de 12,9% a costurilor inputurilor, rezultând într-o creștere medie a profitului de 26,8%. Mulți dintre fermieri și-au folosit profiturile crescute pentru a investi în echipament pentru fermele lor, pentru a le oferi educație copiilor lor sau pentru a-și îmbunătăți casele și stilul de viață.

Extinderea programului vine pe fondul cererii crescânde din partea clienților pentru produse fabricate din bumbac sustenabil la prețuri accesibile. În 2017, Primark a introdus pentru prima oară bumbac obținut din surse sustenabile din cadrul programului într-una dintre cele mai populare linii ale sale – pijamalele pentru femei – în cadrul inițiativei sale Primark Cares. Mai mult de 14 milioane de perechi de pijamale au fost vândute de atunci, pe lângă trei milioane de perechi de blugi și șase milioane de huse de plapumă și prosoape fabricate cu bumbac sustenabil urmărit prin program, fără cost suplimentar pentru client. Extinderea în China și creșterea numărului de fermieri va permite Primark să avanseze spre ambiția sa pe termen lung, de a folosi 100% bumbac din surse sustenabile pentru toate gamele sale de produse.

Alison Ward, director general executiv al CottonConnect, a declarat:

„Suntem încântați să ne continuăm munca cu Primark în cadrul acestui program de top din industrie, pentru a instrui mai mulți cultivatori de bumbac cu privire la metodele de agricultură sustenabilă. Nu doar că schimbăm efectiv viețile fermierilor și ale familiilor lor în comunitățile rurale de cultivare a bumbacului, dar, prin lucrul îndeaproape cu Primark și cu partenerii din lanțul său de aprovizionare, am reușit să asigurăm trasabilitatea bumbacului de la fermă până la produse – un pas dificil, dar important, către creșterea transparenței lanțului de aprovizionare. Vedem un potențial enorm în comunitatea fermierilor din China și abia așteptăm să colaborăm îndeaproape cu partenerul nostru local de implementare, Helping Cotton Farmers' Cooperative, pentru a dezvolta un program care îndeplinește nevoile cultivatorilor locali de bumbac.”

Katharine Stewart, director pentru comerțul etic și sustenabilitate de mediu la Primark, a declarat:

„În calitate de mare retailer internațional, știm că mulți oameni se bazează pe noi atunci când au nevoie de produse din bumbac de calitate excelentă la prețuri accesibile. Bumbacul este una dintre cele mai importante fibre și, ca și ceilalți retaileri, ne bazăm pe munca fermierilor din comunitățile rurale din întreaga lume. Îmbunătățirea sustenabilității pe termen lung a modului în care este cultivat bumbacul a fost, prin urmare, o prioritate-cheie de ceva timp. Ceea ce este cel mai captivant pentru noi este că putem avea încredere că bumbacul nostru a fost cultivat într-un mod ecologic pentru că i-am putut urmări întreg parcursul, de la fermă până la magazin.

„Prin extinderea programului într-o altă țară importantă de aprovizionare cu bumbac, le vom putea oferi clienților noștri și mai multe produse realizate din bumbac sustenabil – toate la prețurile caracteristice Primark, pe care clienții noștri le cunosc și le iubesc.”

ENDS

Note pentru editori:

Despre Primark Sustainable Cotton Programme

Proiectul Primark Sustainable Cotton Programme a fost lansat prima dată în 2013 în India – una dintre principalele țări din care se aprovizionează Primark. Printr-un parteneriat cu experții agricoli CottonConnect și Self-Employed Women’s Association (SEWA), Primark a sprijinit instruirea femeilor-fermier în aplicarea de metode de agricultură sustenabilă, pentru a le crește randamentul de bumbac și profiturile.

Ca urmare a extinderii programului în Pakistan anul trecut, mai mult de 28.000 de fermieri au fost incluși în programul de instruire în cele două țări. Extinderea Sustainable Cotton Programme a Primark din 2019 va face ca peste 160.000 de cultivatori independenți de bumbac să fie instruiți în utilizarea de metode de agricultură sustenabilă în India, Pakistan și China până la sfârșitul anului 2022.

Impactul programului se vede în rezultatele medii obținute de primul grup de 1.251 de fermieri din India, care au participat la program în perioada 2013-2016. De-a lungul celor trei ani, primul grup de femei-fermier a înregistrat:

  • O creștere medie a profitului cu aproape 200% și o creștere a randamentului de aproape 10%

  • O reducere a costurilor inputurilor cu 15,8% (de exemplu, prin reducerea utilizării de îngrășăminte și pesticide chimice, cumpărarea colectivă a semințelor alături de alți fermieri și reducerea costurilor pentru forță de muncă suplimentară)

  • O reducere de 24,7% a utilizării îngrășămintelor chimice și o reducere de 50,3% a utilizării pesticidelor chimice, ceea ce indică faptul că se adoptă metode agricole ecologice

  • O reducere de 4% a consumului de apă, ceea ce demonstrează aplicarea de practici sustenabile de utilizare eficientă a apei

Despre Primark

Primark este un retailer internațional care oferă cele mai recente tendințe în modă, frumusețe și articole de casă, la cel mai bun preț de pe piață. Înființată la Dublin în 1969, compania noastră are 75.000 de angajați și 373 de magazine, cu peste 1,4 milioane de metri pătrați de spațiu de vânzare, în 12 țări: Republica Irlanda, Regatul Unit, Spania, Portugalia, Germania, Țările de Jos, Belgia, Austria, Franța, SUA, Italia și Slovenia.

Oamenii ne întreabă frecvent cum putem oferi produse excelente, menținând, totodată, prețuri atât de mici. Motivul este că, la Primark, ne desfășurăm activitatea puțin diferit față de alte companii. Facem foarte puțină reclamă, prin urmare, nu avem reclame TV mari. Ne vindem produsele doar în magazine, prin urmare, nu avem comerț online sau rețea de livrare. Economisim întotdeauna la lucrurile mici, de exemplu, umerașe și etichete de preț simple, pentru a reduce costurile. Așadar, suntem capabili să transmitem aceste economii direct către client, sub formă de prețuri mai mici și, deși ne străduim să ne menținem prețurile cât mai scăzute posibil, nu facem niciodată compromisuri cu privire la standardele pe care le pretindem.

Pentru noi și pentru clienții noștri contează ca produsele să fie confecționate în fabrici unde drepturile lucrătorilor și mediul sunt respectate. Nu deținem fabrici – ne aprovizionăm din fabricile furnizorilor noștri, alături de multe alte branduri globale de retail. Prin urmare, am construit o echipă de peste 110 specialiști în etică și în sustenabilitate de mediu, care lucrează în țările noastre cheie de aprovizionare, pentru a se asigura că fabricile din care ne aprovizionăm respectă codul nostru strict de conduită, bazat pe standardele Organizației Internaționale a Muncii. Codul acoperă totul, de la condiții de muncă la salarii.

Despre Primark Cares

Inițiativa Primark Cares este o declarație clară și asumată față de clienții, angajații, partenerii și furnizorii noștri, că ne luăm foarte în serios rolul de mare retailer. Este o reamintire al faptului că investim permanent în modalități de a-i sprijini pe oamenii care ne fabrică hainele și de a proteja mediul. Etichetele Primark Cares pot fi găsite pe o gamă largă de produse din magazinele noastre. Poți citi mai multe despre munca noastră și în secțiunile „Oameni” și „Planetă” pe site-ul nostru – https://corporate.primark.com/ro-ro

Despre CottonConnect

Organizația CottonConnect a fost înființată în 2009 și are drept scop să livreze o abordare axată pe piață care să ofere oportunități pentru comercianți și mărci, precum și pentru fermieri, în vederea extinderii șanselor economice simultan cu reducerea sărăciei și protecția mediului. Pentru mai multe informații, accesează www.cottonconnect.org.

2023 © Primark Stores Limited